În data de 20 iulie 2019, o echipă medicală specializată din România a finalizat cu succes o misiune de repatriere aeromedicală a unui cetățean român diagnosticat cu accident vascular cerebral (AVC), aflat internat la spitalul Universitetssjukhus din Lund, Suedia.

Pacientul, în vârstă de 47 ani, se afla într-o stare stabilă dar fragilă, necesitând monitorizare continuă și suport medical pe durata transportului. Transferul a fost efectuat pe un zbor regulat (targă la bord) cu echipamente medicale conform standardelor FAA/EASA, sub supravegherea atentă a unui medic și a unui asistent medical cu experiență în evacuări aeromedicale.
Coordonarea misiunii a fost realizată în colaborare cu autoritățile medicale suedeze și române, MAE și MS respectând toate protocoalele internaționale privind siguranța pacientului și a echipajului. Odată ajuns în România, pacientul a fost preluat de o ambulanță specializată și transferat la o unitate de neurologie din București pentru continuarea tratamentului.
Această intervenție subliniază încă o dată importanța repatrierilor medicale profesioniste, precum și angajamentul echipelor specializate în a oferi sprijin românilor aflați în situații critice în afara granițelor țării.


